Legal
Termeni și condiții
Ultima actualizare: 08.10.2026
Bine ai venit la ÈZE, un studio de Pilates pe reformer din Ploiești, în care antrenamentele sunt ghidate digital, de pe tablete. Acest document („Termenii") stabilește regulile dintre OFF DUTY PILOT S.R.L. (denumită în continuare „ÈZE", „noi" sau „operatorul") și persoanele care folosesc serviciile noastre („tu", „clientul"). Te rugăm să îl citești înainte de a-ți crea un cont, de a face o rezervare sau de a folosi studioul. Pentru a-ți crea un cont sau a achiziționa un abonament ori un pachet, bifezi că ai citit și accepți acești Termeni.
1. Cine suntem
- Denumire: OFF DUTY PILOT S.R.L.
- Sediul social: Filipeștii de Pădure 759 Prahova
- Adresa studioului: Gh. Grigore Cantacuzino 81, Ploiești, Prahova
- CUI: 54497643
- Nr. de înregistrare la Registrul Comerțului: J2026025263002
- Website: https://ezepilates.ro/
- E-mail: contact@ezepilates.ro
- Telefon: +40773547962
2. Ce oferim
ÈZE este un studio cu două aparate de tip reformer. Fiecare aparat are propria tabletă, pe care urmărești antrenamentul ghidat. În timpul clasei nu există un instructor prezent fizic în studio.
- Program: studioul este accesibil zilnic între 06:00 și 24:00. Clasele încep la ore fixe, între 06:00 și 23:00 și ai la dispoziție 50 de minute pe reformer.
- Limba claselor: clasele sunt în limba engleză, iar acest lucru este afișat pe site înainte de achiziție. Momentan, unele clase sunt disponibile și cu dublaj în franceză și spaniolă, generat cu ajutorul inteligenței artificiale. Disponibilitatea claselor dublate poate varia și nu este garantată. Prin cumpărare confirmi că ai fost informat. Faptul că nu înțelegi limba engleză nu este, în sine, motiv de rambursare sau de încetare a abonamentului, fără a afecta dreptul tău de retragere de 14 zile (secțiunea 11) și celelalte drepturi pe care ți le recunoaște legea.
- Locuri: studioul are 2 locuri, câte unul pe reformer, deci disponibilitatea este limitată.
- Acces în studio: după rezervare primești pe e-mail un cod din 6 cifre, pe care îl tastezi la intrare. Codul este valabil de la 15 minute înainte de începerea clasei până la finalul ei, este personal și netransmisibil. Ieșirea din studio nu necesită cod.
- Prima vizită: Înainte de prima ta clasă urmărești obligatoriu videoclipul introductiv disponibil pe tableta din studio după crearea contului pe tabletă. În acest video instructorul va explica fiecare componentă a aparatului și modul corect de execuție al mișcărilor.
3. Contul tău
Pentru a folosi serviciile îți creezi un cont pe site-ul nostru. Îți cerem nume, prenume, e-mail, număr de telefon, confirmarea vârstei. Pentru antrenamentele de pe tablete îți creezi separat un cont pe tabletă, administrat de furnizorul aplicației. Termenii și condițiile acestuia îți sunt afișate pe tabletă la crearea contului.
- Datele din cont trebuie să fie reale și actualizate.
- Contul este personal. Nu îl da altcuiva și nu folosi contul altei persoane.
- Tu răspunzi de securitatea parolei. Dacă bănuiești că cineva ți-a folosit contul, scrie-ne imediat.
- Pentru că tabletele sunt folosite de mai mulți clienți, încheie sesiunea (log out) la finalul antrenamentului.
- Serviciile ÈZE sunt destinate exclusiv persoanelor care au împlinit 18 ani. La crearea contului declari că ai cel puțin 18 ani. Dacă aflăm că un cont aparține unui minor, îl putem suspenda sau închide.
- Serviciile ÈZE se adresează persoanelor fizice, pentru uz personal.
4. Rezervări, plăți și anulări
4.1 Rezervarea. Rezervarea unei sesiuni se face exclusiv online pe site-ul nostru. Confirmarea se trimite prin e-mail împreună cu codul de acces în studio. Indiferent dacă ai abonament, pachet de ședințe sau single entry, poți avea cel mult o rezervare pe zi. Pentru orice achiziție aplicăm regimul contractelor la distanță, inclusiv dreptul de retragere din secțiunea 11. Butonul de finalizare a comenzii indică clar obligația de plată („Comand cu obligație de plată"), iar după achiziție primești pe e-mail confirmarea comenzii și acești Termeni.
4.2 Prețuri și plată. Prețurile și pachetele sunt cele afișate pe site la momentul achiziției. Plata se face online prin intermediul procesatorului de plăți, la care ești redirecționat la finalizarea comenzii.
4.3 Abonamente. Abonamentul îți dă acces la clase în condițiile afișate la achiziție pentru fiecare abonament, pe o perioadă de 1 sau 3 luni. Abonamentul este personal și netransmisibil. Dacă nu îl folosești, integral sau parțial, din motive care țin de tine, nu se returnează contravaloarea și perioada nu se prelungește, cu excepția cazurilor prevăzute de lege sau a celor acceptate de noi. Abonamentele nu se reînnoiesc automat: după expirare nu se mai debitează nimic și poți cumpăra un nou abonament.
4.4 Pachete de ședințe. Pachetele conțin 4 sau 8 ședințe, iar single entry este un pachet cu o singură ședință. Ședințele sunt valabile 30 zile de la data achiziției. Pachetele nu se reînnoiesc automat: după ce ședințele se termină sau pachetul expiră, nu se mai debitează nimic. Ședințele sunt personale și netransmisibile. Ședințele neutilizate până la expirarea pachetului se pierd.
4.5 Anularea. Dacă nu mai poți ajunge, anulează rezervarea din cont cu cel puțin 2 ore înainte de începerea clasei. Anularea la timp este gratuită și îți oferă posibilitatea unei noi rezervări în aceeași zi.
4.6 Anulare târzie sau neprezentare. Dacă anulezi mai târziu sau nu te prezinți, ședința se consideră folosită (la pachete, inclusiv single entry, se scade din pachet). În plus, rezervarea din ziua respectivă se consideră folosită și nu poți face altă rezervare în aceeași zi. Fiind un studio cu doar două locuri, un loc rămas liber nu mai poate fi ocupat de altcineva, de aceea aplicăm această regulă.
4.7 Situații justificate. Dacă nu ai putut anula din motive serioase și le poți dovedi (de exemplu urgență medicală), scrie-ne în maximum 7 zile și analizăm cererea. Putem decide să-ți returnăm sesiunea.
4.8 Neprezentări repetate. Dacă ai 3 neprezentări în 30 zile, putem restricționa temporar posibilitatea de a rezerva.
5. Obligațiile clientului
- Respectarea regulilor din secțiunea 5.1 și a programărilor
- Parcurgerea materialului video de instruire înainte de prima ședință în cadrul ÈZE
- Utilizarea corectă a aparatelor și echipamentelor, conform instrucțiunilor
- Consultarea medicului înainte de a participa, dacă ai o afecțiune, o accidentare sau ești însărcinată. Nu ești obligată să ne informezi despre situația ta medicală; dacă alegi să ne scrii, folosim informația doar pentru siguranța ta.
5.1 Reguli în studio
Studioul funcționează fără instructor fizic prezent, așa că siguranța, ordinea și curățenia depind de fiecare client. Prin rezervare, te obligi să respecți regulile de mai jos cât timp te afli în studio. Răspunzi pentru nerespectarea lor, inclusiv pentru daunele pe care le provoci, iar încălcarea lor poate duce la suspendarea sau închiderea contului (secțiunea 9).
- Intri în studio doar cu rezervare validă, pentru intervalul tău orar.
- Studio exclusiv feminin. ÈZE este un studio exclusiv feminin. Pentru confortul, siguranța și intimitatea clientelor, accesul persoanelor de sex masculin nu este permis.
- Accesul minorilor este interzis, inclusiv însoțiți de un adult. Nu poți aduce copii sau alte persoane în studio, chiar dacă tu ai rezervare.
- Nu oferi altor persoane acces în studio și nu permite intrarea unei persoane fără rezervare.
- Poți veni cu până la 15 minute înainte de ora rezervării. Ai la dispoziție reformerul pentru 50 de minute, începând de la ora fixă a clasei, chiar dacă ai ajuns mai devreme. Eliberează reformerul la minutul 50, ca persoana următoare să poată începe la timp. Poți rămâne în studio după clasă cât ai nevoie să te pregătești de plecare, atât timp cât nu incomodezi alți clienți.
- Lasă studioul și obiectele din el așa cum le-ai găsit. Nu lua acasă obiecte care nu îți aparțin.
- Poartă echipament sportiv curat, adecvat și șosete antiderapante (obligatorii pe reformer). Adu un prosop și apă.
- Trebuie să aduci propriile căști cu Bluetooth, cu care te conectezi la tabletă. Din motive de igienă, nu punem căști la dispoziție; dacă ai uitat căștile, nu folosi tableta la volum mare, pentru a păstra o atmosferă plăcută în studio;
- Poartă, de la intrarea în studio până la ieșire, protecții pentru încălțămintea de afară, puse la dispoziție la intrare;
- Curăță reformerul și suprafețele atinse înainte și după antrenament, cu produsele puse la dispoziție.
- Legă-ți părul lung și nu purta accesorii care se pot prinde în mecanismul aparatului.
- Nu sunt permise: mâncarea, fumatul, alcoolul și substanțele psihoactive, comportamentul agresiv sau deranjant, filmatul sau fotografiatul altor clienți fără acordul lor.
- Folosește tableta doar pentru antrenament și pentru contul tău. Nu schimba setările și nu instala aplicații.
- După antrenament, așează accesoriile folosite la locul lor și decuplează arcurile reformerului.
- Spațiul este supravegheat video, în zonele comune (nu în vestiare), pentru siguranță. Detalii în Politica de confidențialitate.
- Anunță-ne imediat la numărul de telefon +40773547962 în legătură cu orice defecțiune sau incident.
6. Sănătate, riscuri și răspundere
Pilates pe reformer reprezintă efort fizic și are riscuri, ca orice activitate sportivă: întinderi sau contracturi musculare, entorse, dureri de spate sau articulații, prinderea degetelor sau a părului în mecanism, agravarea unor probleme existente.
Declarația ta. Prin bifa de la crearea contului, valabilă pentru fiecare rezervare ulterioară, declari pe propria răspundere că:
- starea ta de sănătate îți permite efort fizic moderat;
- nu ai afecțiuni pe care efortul le-ar putea agrava; dacă ai îndoieli, ai cerut avizul medicului;
- dacă ești însărcinată, ai acordul medicului;
- nu ești sub influența alcoolului, drogurilor sau a medicamentelor care îți afectează echilibrul sau atenția.
Nu îți cerem date medicale și nu e nevoie să ne comunici diagnostice. Dacă alegi totuși să ne informezi, o poți face prin contact. Dacă nu ne informezi, participi pe propria răspundere, în limitele declarației de mai sus.
Folosirea aparatului. Ai obligația să:
- urmărești instrucțiunile de pe tabletă și să nu faci mișcări peste nivelul tău;
- verifici vizual aparatul înainte de utilizare și să nu îl folosești dacă pare defect, anunțându-ne imediat la +40773547962;
- nu modifici aparatul și să nu lași alte persoane să îl folosească;
- te oprești imediat dacă apare durere, amețeală, palpitații sau dificultăți de respirație, iar la nevoie să suni la 112.
Răspunderea ÈZE. Nu răspundem pentru accidentările sau agravările de afecțiuni care apar exclusiv din culpa ta: nerespectarea instrucțiunilor, neurmărirea videoclipului introductiv, utilizarea incorectă a aparatului, participarea în pofida unor contraindicații medicale sau efortul peste propriile limite. Răspundem pentru accidentările cauzate de defecțiuni ale echipamentului pe care le cunoșteam sau trebuia să le cunoaștem, ori de alte încălcări ale obligațiilor noastre. Nimic din acești Termeni nu limitează răspunderea care, conform legii, nu poate fi exclusă (de exemplu pentru vătămări corporale cauzate din culpa noastră).
Dacă te accidentezi: oprește exercițiul, sună la 112 dacă e urgent și anunță-ne cât mai repede, ca să putem consemna incidentul.
7. Bunuri personale
Te rugăm să nu aduci obiecte de valoare. Nu răspundem pentru obiectele pierdute sau deteriorate în studio, cu excepția cazurilor în care pierderea sau deteriorarea este din vina noastră. Obiectele uitate și găsite se păstrează 30 de zile; le poți revendica prin mesaj la +40773547962, cu o descriere a lor și a datei vizitei.
8. Conținut și proprietate intelectuală
Numele și logo-ul ÈZE, site-ul, aplicația de pe tablete și conținutul claselor (video, audio, texte, imagini) aparțin ÈZE sau partenerilor noștri și sunt protejate de lege. Nu ai voie să le copiezi, să le distribui sau să le folosești comercial fără acordul nostru scris. Înregistrarea claselor sau a ecranelor este interzisă.
9. Suspendarea sau închiderea contului
Putem suspenda sau închide un cont dacă:
- încalci în mod grav sau repetat acești Termeni;
- încalci regulile din secțiunea 5.1;
- ai dat informații false la crearea contului;
- ai lăsat pe altcineva să intre în studio sau să îți folosească contul;
- ai deteriorat intenționat echipamentele sau ai adoptat un comportament periculos;
- ai luat din studio obiecte care nu îți aparțin;
- ai plăți restante.
În măsura permisă de lege, nu returnăm sumele pentru serviciile deja prestate dacă închiderea contului se datorează unei încălcări din partea ta.
10. Forță majoră
Nu răspundem pentru întârzieri sau imposibilitatea de a presta serviciile din cauza unor evenimente pe care nu le putem controla (pană de curent, defecțiuni tehnice ale platformei sau ale tabletelor, calamități, măsuri ale autorităților). Vom încerca să reluăm activitatea cât mai repede și te vom anunța despre soluțiile de compensare (de exemplu, reprogramarea sesiunii).
11. Dreptul de retragere (14 zile)
Dacă ești consumator și cumperi un pachet sau un abonament online, ai dreptul să te retragi din contract în termen de 14 zile de la încheierea contractului, fără să justifici decizia, conform OUG 34/2014. Dreptul se aplică serviciilor care nu au fost încă prestate. Pentru sesiunile deja folosite nu se mai aplică.
Abonamente: zilele folosite sunt toate zilele care au trecut de la activarea abonamentului până la retragere, indiferent de câte ședințe ai făcut. Se returnează doar valoarea zilelor rămase. De exemplu, dacă te retragi după 7 zile dintr-un abonament de 30 de zile, ți se returnează valoarea pentru cele 23 de zile rămase.
Pachete de ședințe: se returnează valoarea ședințelor nefolosite.
12. Modificarea Termenilor
Putem actualiza acești Termeni. Versiunea nouă se publică pe https://ezepilates.ro/, cu data actualizării. Pentru modificări importante te anunțăm prin mesaj în contul tău sau prin e-mail, înainte ca modificările să se aplice. Modificările nu se aplică retroactiv pentru serviciile deja achiziționate.
13. Legea aplicabilă și litigii
Acești Termeni sunt guvernați de legea română. Încercăm să rezolvăm orice neînțelegere pe cale amiabilă; scrie-ne la contact@ezepilates.ro. Dacă nu ajungem la o soluție, poți apela la:
- ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor), inclusiv la structura de soluționare alternativă a litigiilor (SAL) https://reclamatiisal.anpc.ro/;
- instanțele române competente.
14. Date personale
Datele tale personale sunt prelucrate conform Politicii de confidențialitate, disponibilă pe https://ezepilates.ro/.
15. Contact
Pentru întrebări sau reclamații:
- formular de contact pe https://ezepilates.ro/
- email la contact@ezepilates.ro
- telefon +40773547962.
Programul de contact: luni – vineri, 09:00 – 17:00.
Situații urgente. Studioul este accesibil și în afara programului de contact. De aceea, pentru probleme urgente care apar atunci (de exemplu, codul de acces nu funcționează), încercăm să te ajutăm cât mai repede pe WhatsApp la numărul de telefon +40773547962, fără a putea garanta un termen de răspuns în afara programului.